Cărti la 10 lei
Punctul lui Borkmann

Punctul lui Borkmann

Autor: Håkan Nesser

Nr. de pagini: 368

ISBN: 978-973-707-462-1


Produsul nu este disponibil momentan

Titlul original: Borkmmans Punkt
Edi?ie publicată prin acord cu Bonnier Group Agency, Stockholm, Suedia.
Edi?ia originală este publicată de editura Albert Bonniers Forlag, Stockholm, Suedia.
Traducere ?i note de Lorena Lupu
Anul apari?iei: 2011




Best swedish crime novel award, 1994

Van Veeteren, inspector-şef cu o vechime în poliţie de 30 de ani – genul de tip care apreciază mâncărurile şi băuturile fine –, se află în plină vacanţă atunci când este rugat de superiorul său să dea o mână de ajutor la soluţionarea unor crime comise în orăşelul Kaalbringen. Un fost puşcăriaş şi un mogul imobiliar au fost ucişi cu lovituri de topor. Metodicul Van Veeteren acceptă imediat provocarea şi chiar se bucură să-şi folosească bogata experienţă pentru a-l prinde pe asasin. Consideră că nu este decât o simplă chestiune de timp să identifice acest criminal: îl va recunoaşte cu siguranţă de îndată ce va da ochii cu el! Un optimism care se dovedeşte complet nerealist, spre surprinderea acestui detectiv şarmant şi intuitiv, care în toată cariera numără doar un singur caz nerezolvat. Filosofia lui este simplă: în orice situaţie de acest tip apare un moment în care se strâng suficiente informaţii pentru a putea deduce «în mod decent» cine este făptaşul. Contează doar să simţi momentul. De data aceasta însă, investigaţiile se prelungesc neaşteptat de mult, iar între timp apare şi o a treia crimă...

«Excepţional prin eleganţa scriiturii şi a intrigii.» -- Library Journal

«Cotiturile şi răsturnările de situaţie abundă... Deznodământul va fi o surpriză chiar şi pentru cititorii de romane poliţiste experimentaţi.» -- Bookpage

«Punctul lui Borkmann e o raritate: o lectură de plăcere, tihnită, care te ţine totuşi cu nervii întinşi la maximum. (...) La fel ca filmele lui Ingmar Bergman sau picturile lui Munch, romanul lui Nesser e mai curând mistic decât naturalist.» -- San Francisco Chronicle

Van Veeteren, personajul principal al unei serii care se bucură de un succes imens în librării, este detectiv în primele volume, pentru a deveni ulterior proprietar al unui anticariat. Acţiunea cărţilor care îl au ca protagonist se petrece în Maardam, o localitate despre care se presupune că ar exista undeva prin nordul Europei, într-o ţară care nu este numită clar niciodată, dar care poate fi deopotrivă Suedia, Olanda, Polonia sau Germania.

«Încântător... Simplu şi totodată ambiguu.» -- Esquire

Håkan Nesser
s-a născut în 1950 în Kumla, Suedia, unde a şi copilărit. Adolescenţa şi prima tinereţe şi le-a petrecut în Uppsala. Până la debutul din 1988 a fost profesor.
Håkan Nesser este în mod cert unul dintre cei mai bine vânduţi autori de romane poliţiste. A fost recompensat cu Glass Key Award (2000). De asemenea, este singurul autor care a primit de trei ori Best Swedish Crime Novel Award (1994, 1996 şi 2007). Au fost ecranizate cele mai multe dintre volumele seriei Van Veeteren. Nesser locuieşte în Suedia şi în New York.