Cărti la 10 lei
Vocile

Vocile

Autor: Arnaldur Indridason

Nr. de pagini: 376

ISBN: 978-973-707-535-2


Produsul nu este disponibil momentan

Titlul original: RÖDDIN
Publicată prin acord cu Ediura Forlagið, www.forlagid.is.
Traducere de: Monica Vlad
Anul apariţiei: 2011

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracoperta




ASCULTĂ «VOCILE» PENTRU A AFLA NUMELE CRIMINALULUI

Al treilea volum din seria dedicată detectivului Erlendur, vândută în peste 26 de ţări.

În Reykjavík, cu câteva zile înainte de Crăciun, Gudlauger, portar şi moş Crăciun de ocazie, este găsit înjunghiat în camera sa de hotel, într-o poziţie sexuală compromiţă toare. În scurt timp, se dovedeşte că atât personalul, cât şi oaspeţii hotelului au ceva de ascuns, însă secretul cel mai şocant are legătură directă cu victima... Detectivul Erlendur descoperă imediat că, în spatele atmosferei aparent calme şi ospitaliere a hotelului, mocnesc o mulţime de păcate.

«Bărbatul stătea aşezat pe pat, sprijinit de perete. Purta un costum roşu-deschis de Moş Crăciun şi încă avea căciuliţa pe cap, dar îi alunecase peste ochi. O barbă mare şi artificială de moş îi ascundea faţa. Cureaua lată din jurul taliei era desfăcută, iar nasturii jachetei, descheiaţi. Sub acea jachetă purta doar un maiou alb. În zona inimii avea o rană mortală. Cu toate că erau şi alte răni pe trup, înjunghierea în inimă fusese cauza morţii. Mâinile aveau urme de tăieturi, de parcă încercase să-i opună rezistenţă atacatorului. Avea pantalonii căzuţi în vine.»

«Remarcabil.» Irish Times

«Te ţine în suspans până la ultima pagină.» Mail on Sunday

«Încă un thriller poliţist de prima mână scris de Indridason, melancolia sa poetică fiind perfect asortată cu adâncimea caracterizărilor de care se bucură personajele.» Kirkus Reviews

De acelaşi autor au mai apărut, la Editura trei, Oraşul borcanelor şi Liniştea mormântului.

Talentul deosebit al lui Indridason constă în faptul că reuşeşte să creeze o poveste palpitantă şi plină de suspans, punând accent şi pe acea melancolie stranie a personajelor sale, izolate în propria lor singurătate. mare parte din forţa romanului Vocile vine din radiografierea atentă, dar succintă, a emoţiilor, din gesturi aparent întâmplătoare şi replici semnificative, toate acestea dublând o intrigă inteligent croită, capabilă să provoace fiori de spaimă. Dar «vocile» – vocea autorului, a detectivului Erlendur, a victimei şi chiar a ucigaşului – te vor urmări multă vreme după ce ai închis cartea.

Arnaldur Indridason s-a născut în 1961, la Reykjavík. A lucrat mulţi ani ca jurnalist şi critic de film în Islanda. Oraşul borcanelor, primul său roman, a câştigat Nordic Crime Novel Award. De aceeaşi recunoaştere s-a bucurat şi al doilea roman al său, Liniştea mormântului, premiat cu prestigiosul CWA Gold Dagger Award. Ambele cărţi fac parte dintr-o serie de 10 romane care îl au ca personaj principal pe detectivul Erlendur. Din aceeaşi serie, publicată deja în peste 26 de ţări, face parte şi romanul Vocile.