Fiction Connection
Cărăbușii

Cărăbușii

Autor: Jo Nesbø

Nr. de pagini: 416

ISBN: 978-606-400-646-2


-15% Reducere Pret vechi: 45.00RON 38.25 RON

Titlul original: Kakerlaken
Limba originală: norvegiană
Traducere de: Bogdan Perdivară
Anul apariţiei: 2019

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă


Al doila volum din seria Harry Hole

„Unul dintre cele mai reușite romane ale lui Nesbo!" - Financial Times


Ambasadorul Norvegiei în Thailanda este găsit asasinat într-un bordel din Bangkok. Era în relații apropiate cu prim-ministrul norvegian și, pentru a evita un scandal, politicienii de la Oslo hotărăsc să trimită la fața locului pe cineva care să investigheze cazul cu cea mai mare discreție. Omul ales este Harry Hole, polițistul alcoolic și dependent de vitamina B12, care primește instrucțiuni clare: să încerce să păstreze intactă reputația prim-ministrului și a Ministerului de Externe.
Odată ajuns în capitala sufocantă a Thailandei, Harry descoperă că asasinarea ambasadorului este un caz mult mai complicat decât părea la prima vedere. Scufundat în zgomotul și trafi cul frenetic al orașului, Harry afl ă că în asasinat a fost implicată probabil și mafi a opiului, iar unul dintre localnicii care îi vin în ajutor dispare misterios.
Harry se încăpățânează să elucideze un caz pe care, de fapt, nimeni nu-l vrea rezolvat. Dar în cine poate avea încredere?

"Cărăbușii e plin de suspans și răsturnări de situație. Un thriller dur și fascinant." – Booklist

"Harry Hole a devenit unul dintre detectivii preferați ai planetei. Iar demonii lui sunt la fel de
legendari precum talentul său de investigator." – The Mirror

"Nesbø scrie ca un înger. Ca îngerul Lucifer." – The Philadelphia Inquirer

"Un thriller excepțional! Cărăbușii, poate cel mai apreciat dintre romanele timpurii ale lui Nesbø, descrie într-o lumină necruțătoare adevărata viață a unora dintre europenii care trăiesc în Asia." – The Irish Independent

"Nesbø explorează cele mai întunecate cotloane ale minții omenești, iar identitatea criminalilor din romanele lui îi ia prin surprindere până și pe cei mai avizi cititori de thrillere. Scrisul lui este pur și simplu adictiv." – Vanity Fair

Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. A îmbogățit genul crime, adăugându-i noi dimensiuni stilistice și psihologice, precum și o înțelegere profundă asupra vieții într-o lume modernă, globalizată.
Romanele lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vândut în peste 40 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award.
Pe lângă mai multe romane de sine stătătoare, Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doktor Proktor. După al șaptelea roman al seriei Harry Hole, Snømannen, a fost realizat filmul Omul de zăpadă, cu Michael Fassbender, Rebecca Ferguson, Charlotte Gainsbourg și Val Kilmer în rolurile principale. Romanul său Hodejegerne a stat la baza filmului Vânătorii de capete, lansat în 2011.
De același autor, la Editura Trei au mai apărut romanele Fiul, Liliacul, Sânge pe zăpadă și Soare în miez de noapte.

   
Colectie coordonata de Magdalena Marculescu
   
Colectie coordonata de Magdalena Marculescu
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării presupune că eşti de acord cu utilizarea cookie-urilor. Află detalii.
Am înţeles