Îi dedic această carte soției mele, Marybeth
Empatia este inerentă felului tău iubitor de a fi

Despre autor

Dr. Arthur J. Clark este profesor emerit la St. Lawrence University, Canton, New York. Ca psiholog acreditat și practician din domeniul sănătății, are o amplă experiență în cadrul educațional și clinic. Profesor și coordonator al programului de dezvoltare în consiliere și științe umaniste de la St. Lawrence University, a predat timp de 25 de ani diferite cursuri. Dr. Clark este autorul cărților Defense Mechanisms in the Counseling Process (Mecanisme de apărare în procesul de consiliere) (Sage Publications, 1998), Early Recollections: Theory and Practice in Counseling and Psychotherapy (Amintiri timpurii: teorie și practică în consiliere și psihoterapie) (Routledge, 2002), Empathy in Counseling and Psychotherapy: Perspectives and Practices (Empatia în consiliere și psihoterapie: perspective și practici) (Routledge, 2007) și Dawn of Memories: The Meaning of Early Recollections in Life (Zorii amintirilor: semnificația primelor amintiri din viață) (Rowman și Littlefield, 2013). Publicațiile sale includ peste 50 de articole și capitole de cărți din domeniul sănătății mentale. În presă, dr. Clark are rubrici în revista Self și în ziarul Huffington Post și scrie un blog pen­tru Psychology Today, www.psychologytoday.com/us/blog/dawn-memories.

Prefață

Într-o zi de toamnă de acum mai bine de 50 de ani, am văzut un psiholog celebru, Carl Rogers, întâlnindu-se cu Gloria într-un film educativ, Three Approaches to Psychotherapy (Trei abordări ale psihoterapiei) (Shostrum, 1965). Capacitatea lui Rogers de a asculta atent încuraja încrederea și apropierea, ceea ce a făcut-o pe Gloria să vorbească despre lucruri intime care păreau deosebit de importante pentru ea. În acea scurtă întâlnire terapeutică, Gloria, o mamă singură de 30 de ani, a rezonat cu sentimentul de a fi înțeleasă profund. Ca masterand care abia începuse un program de consiliere la sfârșitul anilor 1960, doream să învăț cum să capăt ceva din înțelegerea empatică pe care Rogers părea să o transmită cu ușurință terapeutică.

Împreună cu ceilalți studenți de la cursurile de consiliere și psihologie, am exersat abilități empatice care erau evaluate pe o scală numerică de la 1 la 5. Persoana care obținea scorul cel mai mare în jocurile de rol primea distincția de a fi numită „Carl Rogers“ timp de o săptămână. În sesiunile de practică eram instruiți să rămânem în cadrul de referință al pacientului pentru a fi empatici și pentru a evita virajele în propriile noastre percepții, unde pândea pericolul unor influențe neavenite. Ceea ce de fapt însemna să ne străduim să-i comunicăm clientului propriile sale sentimente prin intermediul tehnicii de reflectare din consiliere.

După obținerea masterului mă simțeam rezonabil de echipat pentru a fi un practician înțelegător și sensibil. În primul meu post de consilier la o școală generală, foloseam regulat reflectarea în interacțiunile cu adolescenți pentru a le arăta că înțelegeam cum se simt. În același timp, unele dintre ședințele mele de consiliere păreau să nu fie productive, chiar dacă mă străduiam să înțeleg cadrul de referință individual. De exemplu, dacă un elev spunea „Urăsc școala“, îi reflectam acest sentiment spunând ceva de genul „Ești furios pe școală“. Această interacțiune evolua adesea într-un tipar circular și, pentru prima oară, am început să am îndoieli neliniștitoare în privința abilităților mele de consiliere și empatice. Odată cu trecerea anilor, experiența cu tipuri diferite de clienți de la școală și din cadre clinice m-a ajutat să-mi extind modalitățile terapeutice de manifestare a empatiei dincolo de reflectarea sentimentelor. Am descoperit că, pentru a fi eficace, multe strategii și abilități păreau să implice într-un fel sau altul exprimarea înțelegerii empatice. Empatia contribuia și la descoperirea momentului potrivit pentru aplicarea anumitor tehnici. Însă, pe măsură ce aprofundam concepția mea și modalitățile de manifestare a empatiei în contexte de tratament, au început să apară noi probleme.

Uneori, unii clienți nu păreau să-și dorească să fie înțeleși și deveneau rezistenți la eforturile mele de a oferi o interacțiune bazată pe căldură și îngrijire. Un alt aspect important era faptul că mi-am dat seama că întâmpinam dificultăți în privința manifestării de sentimente empatice în interacțiunea cu anumiți indivizi. În această privință, am început să devin treptat conștient de unele probleme personale care îmi afectau capacitatea de a fi empatic. Alte aspecte care stârneau confuzie erau diferența dintre simpatie și empatie și relația dintre empatie și bunătate și compasiune. În acea perioadă au început să devină mai evidente dimensiunile provocatoare ale ceea ce până atunci crezusem că era un proces mult mai puțin complicat.

După 20 de ani de lucru direct cu clienți și de studii post-universitare am acceptat postul de profesor în cadrul unui program universitar de consiliere. Am hotărât ca la unul dintre primele mele cursuri din toamnă să prezint filmul cu Gloria și Carl Rogers și alți doi terapeuți importanți. Așa cum am reacționat eu însumi cu mulți ani în urmă, majoritatea studenților au fost impresionați de acordarea atentă a lui Rogers la sentimentele Gloriei. În același timp, câțiva au avut senzația că Rogers nu era eficient pentru că nu reușea să-i ofere susținere într-un mod mai direct, ci doar „se învârtea în cerc“. În cadrul unei discuții mai ample, concluzia lui Rogers că empatia ar trebui considerată ca fiind o atitudine a terapeutului li se părea studenților prea abstractă și dificil de înțeles și aplicat în tratament.

Pe parcursul acelui semestru, și alte aspecte s-au arătat dificile în încercarea mea de a oferi o bună instruire în privința empatiei. Familiarizându-mă cu literatura amplă despre acest subiect în contexte de tratament, am descoperit că textele teoretice asupra empatiei în consiliere și psihoterapie în general limitează discuția la abordarea lui Rogers centrată pe persoană. În ciuda faptului că există cercetări care arată că empatia și înțelegerea empatică sunt prezente în majoritatea orientărilor teoretice, aceste mate­riale nu prea primesc atenție în publicațiile din prezent care le sunt accesibile studenților și practicienilor. În multe cărți și articole despre dezvoltarea abilităților, autorii confirmă în mod aproape universal valoarea empatiei. Cu toate astea, este mult mai puțin frecventă discutarea aplicațiilor mai subtile și mai extinse ale acestui proces în afara tehnicii de reflectare. Un alt aspect care a devenit evident este multitudinea definițiilor empatiei în literatură, precum și lipsa unui consens în privința semnificației termenului în diferitele domenii din sfera umanistă.

Având un interes profund și neabătut pentru subiectul empatiei și dorindu-mi să clarific rolul esențial pe care îl joacă în tratamentele contemporane, am scris Empathy in Counseling and Psychotherapy: Perspectives and Practices (Empatia în consiliere și psiho­terapie: perspective și practici) (2007). În această carte, intenția mea era de a organiza și de a prezenta literatura amplă care dovedea implicarea empatiei într-un spectru larg de tradiții și practici terapeutice. Am detaliat reprezentările empatiei și înțelegerii empatice în teoria și practica a 13 tipuri contemporane de psihoterapie. Discuția s-a concentrat și asupra faptului că empatia stă la baza multor abilități și strategii terapeutice aplicate pe parcursul procesului terapeutic. Ultimele capitole ale acestui volum introduc o perspectivă amplă asupra empatiei ca model integral cu aplicații în diferite contexte de tratament.

În Empatie și sănătate mentală: un model integral de dezvoltare a abilităților terapeutice în consiliere și psihoterapie, scopul meu este să prezint detaliat conceptualizarea multiplelor modalități empatice pentru a beneficia de potențialul vast și neactualizat al acestui proces. Abordarea conceptuală a acestei cărți le cere consilierilor și terapeuților să interacționeze cu clienții prin intermediul a trei modalități empatice de cunoaștere: subiectivă, obiectivă și interpersonală. Pe parcursul terapiei, un practician oscilează empatic între modalități experiențiale și deliberative ca reacție la interacțiuni semnificative. Modelul integral pune accentul și pe lucrul cu clienți din ce în ce mai diferiți și pe abordarea tendințelor din prezent cu responsabilitate profesională și din prisma practicii bazate pe dovezi empirice. Fundamentându-se pe literatura amplă și voluminoasă asupra empatiei din ultimii o sută de ani, acest volum transcende conceptualizările tradiționale ale acestui proces și aspiră la extinderea semnificativă a aplicațiilor sale în practica terapeutică.

Capitolul introductiv din Empatie și sănătate mentală discută evoluția și integrarea empatiei în consiliere și psihoterapie. Promisiunea empatiei implică încurajarea unei relații terapeutice, îmbunătățirea înțelegerii clientului și promovează rezultatele bune ale tratamentului. Cunoașterea profundă a unui client contribuie la dezvoltarea încrederii și a raportului relațional. Printre provocările la adresa empatiei se numără proliferarea diferitelor definiții din domeniul sănătății mentale și absența unei conceptualizări concise și operative a procesului.