Familiilor noastre, pacienților și familiilor acestora… care ne-au învățat să fim medici mai buni

Introducere

Fiind noi înșine părinți, știm cu fiecare celulă a ființei noastre că a deveni mamă sau tată este o experiență transformatoare, una care aproape de fiecare dată aduce cu sine multe zile deosebite, de o bucurie nemaiîntâlnită. Cu toate acestea, știm totodată pe pielea noastră că a deveni mamă sau tată presupune asumarea unei vieți în care te vei îngrijora pentru copilul tău — în ceea ce privește sănătatea lui, prietenii, comportamentul și notele — și în care te vei întreba care sunt metodele potrivite de creștere și educare a copilului. Am trecut și noi prin toate acestea. Adunat, avem cinci copii și, da, chiar și psihiatrii de copii își chestionează tehnicile de parenting. Valul constant de îngrijorări poate fi epui­zant: Cât de gravă este această scădere a notelor de la școală? Ar trebui să mă îngrijorez dacă se duce în camera ei imediat ce ajunge acasă? Își petrece timpul cu prietenii potriviți? Fac eu, ca părinte, ceea ce trebuie?

În timp ce afecțiunile fizice, precum oasele rupte și febra, pot fi înspăimântătoare pe termen scurt, de cele mai multe ori ne este clar ce avem de făcut. În schimb, felul în care gestionăm problemele de sănătate mentală ale copilului ne este mult mai neclar, stârnindu-ne sentimente contradictorii. Atunci când un copil lipsește de la școală, nu mănâncă sau nu doarme bine, se izolează de prieteni și familie, unii părinți sunt sfătuiți să nu dea prea mare importanță situației și să considere că e „doar o fază“. Alții s-ar putea îngrijora că aceste comportamente indică o problemă serioasă care necesită o abordare promptă pentru a preveni problemele pe termen lung. Nu este de mirare că părinții din ziua de azi nu sunt siguri dacă al lor copil este „normal“ sau dacă starea lui mentală ar trebui să-i îngrijoreze.

Și adevărul este că bolile mentale (de asemenea, cunoscute ca tulburări psihiatrice) sunt des întâlnite în cazul copiilor și adolescenților: la nivel global, între 10% și 20% dintre copii și adolescenți suferă de o tulburare a sănătății mentale. Jumătate dintre bolile psihice din viața adultă debutează până la vârsta de 14 ani și trei sferturi, până la 20 de ani1. În ciuda progreselor pe care societatea le-a făcut în vederea destigmatizării bolilor mentale, mulți copii și adolescenți continuă să-și ascundă suferința față de familiile și colegii lor, din cauza rușinii asociate tulburărilor psihiatrice, iar părinții se întreabă cum vor ști dacă nu cumva copilul lor face parte din aceste statistici îngrijorătoare.

Astăzi, mai mult decât oricând, părinții au nevoie de ajutor. Noi vă sugerăm să începeți de aici, de la cartea de față. Acest volum este încercarea noastră de a răspunde sentimentelor de confuzie, neajutorare și izolare pe care părinții le resimt mult prea des atunci când un copil prezintă semne ale unei dificultăți sau boli din zona sănătății mentale. Am scris această carte ca să vă ofer informațiile și suportul de care aveți nevoie pentru a vă susține copiii. După șase decenii de lucru în domeniul sănătății mentale a copiilor (dacă ar fi să însumăm experiența noastră, a autorilor), ne simțim suficient de pregătiți să împărtășim din înțelepciunea și strategiile practice pe care le-am dobândit de la pacienții noștri (și de la familiile lor), de la colegi, din cercetările științifice, cât și din experiențele noastre de părinți.

Dacă sunteți îngrijorat în legătură cu o schimbare în comportamentul sau dezvoltarea copilului dumneavoastră, această carte vă va ajuta să clarificați dacă el sau ea trece „doar printr-o fază“ sau dacă are cu adevărat o problemă. (Când ne referim la copii, alternăm masculinul cu femininul, „el“ și „ea“, dar suntem conștienți că unii copii se identifică cu genul neutru, preferând folosirea pronumelui „ei“, iar noi susținem folosirea acestui pronume cu funcție neutră.) Fiecare capitol se concentrează pe o problemă mentală diferită și începe cu o vinietă despre un părinte al cărui copil suferă, după care descriem istoricul de familie, pentru a înțelege ce a condus la momentul de criză și felul în care părintele a învățat să-și ajute copilul. Pe măsură ce citiți, veți fi alături de acești părinți și de copiii lor la întâlnirile cu profesioniști în sănătate mentală și veți învăța nu doar despre diverse boli psihice, diverși factori de risc și tot soiul de semnale de alarmă, ci și despre ce puteți face pentru a interveni din timp ca să vă asigurați că fiul sau fiica dumneavoastră primește tratamentul de care are nevoie, în cazul în care dezvoltă o astfel de tulburare. Veți putea să aruncați o privire în interiorul sistemului de sănătate mentală, să vedeți cum se ajunge la un diagnostic psihiatric, în ce constau tratamentele pentru diferite tipuri de tulburări psihice și la ce se pot aștepta părinții copiilor cu probleme de sănătate mentală în ceea ce privește viitorul acestor copii.

Această carte, subliniem, are scopul de a fi un punct de pornire. Ar fi imposibil să oferim un ghid exhaustiv pentru fiecare tulburare de sănătate mentală cu care se confruntă copiii și adolescenții, deși la finalul cărții am inclus o listă detaliată de resurse, pentru ca dumneavoastră să puteți afla mai multe informații despre anumite boli psihice. Dar, bineînțeles, medicul copilului sau furnizorul de servicii de sănătate mentală sunt sursele neprețuite pentru orice problemă pe care nu am abordat-o aici. Scopul nostru este să vă ajutăm să vă dați seama dacă copilul dumneavoastră se confruntă cu o tulburare de sănătate mentală și să vă oferim o strategie pentru a-l ajuta să beneficieze de tratamentul de care are nevoie.

Cel mai important sfat pe care vi-l putem oferi este următorul: nu ignorați ce se întâmplă. Știm că teama ca fiul sau fiica dumneavoastră să sufere de o tulburare mentală este paralizantă. Părinții ne spun că simplul fapt de a lua în considerare posibilitatea ca al lor copil să sufere de o tulburare psihică stârnește autocritica, teama de izolare, îngrijorarea că alți oameni — familia, prietenii, vecinii, profesorii — nu vor înțelege. Dar, dacă instinctul vă spune că ceva nu este în regulă, aveți încredere în ceea ce simțiți. Este mult mai rău să ignorați semnele decât să investigați mai amănunțit.

Unii părinți ne-au spus că, privind în urmă, li se pare că au ignorat ceea ce se afla chiar în fața ochilor lor, din cauza unei frici inconștiente că ei ar putea fi responsabili de boala copiilor lor. Nu vă pierdeți timpul și energia cu vinovății și îndoieli prost direcționate. Concentrați-vă pe propria stare de bine și pe cultivarea unor relații de susținere. Acest lucru vă va permite să vă sprijiniți mai bine copilul și familia pe parcursul a ceea ce poate fi o perioadă provocatoare pentru toată lumea.

Așadar, dacă sunteți părintele unui copil diagnosticat cu o boală psihică sau sunteți îngrijorat că există acest risc pentru copilul dumneavoastră, vrem să vă asigurăm că nu sunteți singur(ă). Drumul pe care îl aveți de parcurs nu este întotdeauna simplu sau direct, iar sentimentul de ușurare poate fi departe, dar puteți beneficia de ajutor. Sunt multe lucruri pe care le puteți face pentru a vă ajuta copilul să se simtă din nou în siguranță.

Sperăm că această carte vă va da puterea să faceți asta.

Tulburările de anxietate

Copilul suferă

Ellie își poate auzi fiul plângând, în ciuda apei care curge la chiuveta din baie. Încearcă ușa, dar este încuiată.

— Jack, lasă-mă să intru, îl imploră ea. Nu mai ai nicio bacterie pe tine. Te-ai spălat de douăzeci de ori deja.

— Nu sunt curat, răspunde el, țipând.

— Crede-mă, dragul meu, ești. Te rog, descuie ușa.

Dar el n-o face.

În disperare de cauză, Ellie respiră adânc și își ia telefonul pentru a-l suna pe fostul ei soț.

— Spune-i că se comportă ridicol, îi recomandă Dan. Nu poți să-i cedezi.

— Dan, am încercat asta deja. Nu-l pot convinge să iasă din baie.

Poate auzi frustrarea fostului ei soț.

— Asta este a treia seară din săptămâna asta în care m-ai sunat să te ajut cu Jack. Eu și Maggie tocmai luam cina. Nu îl pot gestiona eu tot timpul.

Ellie izbucnește în lacrimi. Dan și noua lui soție, Maggie, par să-l gestioneze pe Jack mai bine decât o face ea. Și au o relație mai bună și cu fiul ei mai mic, Ethan, care are 9 ani. Ellie are un sentiment de inadecvare când Jack și Ethan îi povestesc despre faptul că Maggie îi duce la sala de escaladă sau îi ajută cu temele mai complicate. N-ar trebui să facă Ellie, mama lor, toate aceste lucruri? Au trecut opt ani de când Ellie și Dan au divorțat și ea încă resimte acest lucru ca pe un eșec, dar știe că nu divorțul este cauza anxietății lui Jack.

Încă de mic copil, Jack avea dificultăți când întâlnea oameni noi sau mergea în locuri noi, fiind reticent la schimbarea rutinei. Și-l amintește cum se ascundea sub pat atunci când venea bona. Iar Dan insista ca ei să iasă în oraș, în ciuda comportamentului lui Jack.

— Hai să mergem. Nu facem decât să-i încurajăm comportamentul acesta dacă rămânem.

Dar Ellie se simțea țintuită când vedea obrajii plini de lacrimi ai lui Jack, nasul înfundat și buzele tremurânde.

Același lucru s-a întâmplat atunci când a început grădinița. Jack refuza să meargă. Stătea singur într-un colț, învârtindu-și părul încontinuu, în timp ce se uita pe geam.