Nota autorului

În această carte se regăsesc multe studii de caz, povești întâlnite în cabinetul de psihoterapie.

Informații precum numele, vârsta sau alte detalii care ar fi putut duce la identificarea persoanei au fost modificate.

Clienții și-au exprimat acordul, acolo unde au fost păstrate expresii folosite de ei sau unde au fost redate cât mai aproape de realitate dialogurile avute cu aceștia.

Întrucât prin natura noastră avem preocupări, resurse și dureri similare, exemplele redate se pot regăsi și în alte povești de viață, ale altor clienți sau cititori, ele fiind alese tocmai pentru universalitatea lor.

Cuvânt-înainte

Când spun Emoții în farfurie, trebuie să vă mărturisesc, mă simt cucerită de trei ori.

Primul impact a fost în toamna lui 2022. Venisem cu o treabă în Brașov între două trenuri. Simpla întâlnire cu acest titlu mi-a trezit o curiozitate greu de stăpânit. A fost ca dragostea la prima vedere. Deși eram la limită cu timpul, am ales să particip la evenimentul de lansare a cardurilor Emoții în farfurie. De ce mănânci când mănânci? din librăria Șt. O. Iosif și am fost fascinată de povestea lor.

Acum, când le cunosc și mai bine, îți pot spune că ele sunt ca niște borne pe calea explorării relației noastre cu mâncarea. Reprezintă un instrument prietenos, ca un joc, serios, ca un model terapeutic și util, ca un ghid susținător.

A doua cucerire mi-a fost provocată de personalitatea Ancuței Coman-Boldișteanu. Naturalețea, siguranța, calmul și sinceritatea expunerii ei m-au atras din seara aceea. Am descoperit în același timp profesionistul experimentat, cu un nivel de maturitate care îi depășește mult vârsta, pasiunea sa pentru cunoaștere în general și pentru explorarea răbdătoare a universului uman. Curând m-am întâlnit cu omul Ancuța, cu frumusețea sa interioară, venită din deschiderea emoțională și din capacitatea de a se conecta suflet cu suflet. Peste noapte a devenit prietena mea.

Dar marea întâlnire avea să se întâmple de fapt a treia oară, citind manuscrisul acestei cărți. M-a convins pe pielea mea că modul în care mâncăm spune multe despre cât ne iubim și despre cât de hrănitoare ne-a fost iubirea parentală. M-a făcut să înțeleg că aprofundarea relației cu mâncarea este un parcurs obligatoriu pe drumul înțelegerii de sine și că am de inclus acest capitol în lucrul meu cu clienții, indiferent de greutatea lor.

Lectura acestei cărți, cu fragmente din terapii individuale care evocă experiențe emoționale timpurii, cu întrebări de autoexplorare pentru cititor și chiar cu destăinuiri ale autoarei, mi-a atins atât de multe resorturi interioare, încât a ajuns să fie o poveste despre mine.

Am râs și am plâns, parcurgând-o. Pe la jumătatea ei, aveam deja o listă cu oamenii dragi cărora o să le-o dăruiesc. Mi-a dat idei pentru clienții din terapiile mele. M-a coborât treptat, profund, până undeva mai aproape de mine și de grija pe care mi-o port.

Reacțiile mele emoționale evidente și scurtele mele împărtășiri către soțul meu, care nu e un cititor împătimit, i-au stârnit curiozitatea și lui. A cerut permisiunea să aibă acces la manuscris și el, fără să-i fi sugerat eu ceva, deși era primul pe lista mea.

În multe locuri am avut sentimentul că văd un film. Am rămas cu imagini vizuale care mă vor însoți mult timp, ajutându-mă să nu uit, să asimilez lecțiile de viață ce răzbăteau printre rânduri.

Exprimările metaforice surprinzătoare m-au prins în fluxul lor ca într-o transă în care m-am lăsat dusă. A curs.

Uneori am citit cu nesaț, înghițind pe nemestecate, alteori am degustat cuvânt cu cuvânt, îmbătată de senzații.

Sentimentul final a fost de înțelegere cuprinzătoare, de compasiune față de sine, de inspirație, de nerăbdare de a pune în practică atitudini și conduite noi cu privire la alimentație, de recunoștință pentru experiență și pentru devenire.

Cartea Emoții în farfurie este o pledoarie rațională, emoțională și practică pentru a mânca într-un mod conștient. O văd ca pe un manual de psihologie alimentară. Mi-o imaginez adaptată ca scenariu de film. Nu o ratați, ca volum drag de pe noptieră, ca resursă de autocunoaștere, ca ajutor în lucrul terapeutic!

Să aveți poftă la citit!

Laura Pănăzan,
medic, psiholog, autorul seriei de cărți
Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu

Emoții în farfurie a fost pentru mine, în primul rând

Am crescut având în minte credința că sunt un copil grăsuț, împlinit. Uitându-mă azi la pozele de atunci, eram un copil normal din punct de vedere al greutății corporale. Dar nu știam asta, așa că probabil o parte din mine s-a încăpățânat să îndeplinească profeția, aceea de a ajunge să fiu împlinită.

Adolescența a venit cu provocările ei, mai exact cu o imagine corporală distorsionată, pentru ca, pe măsură ce au trecut anii, să ajung de la supraponderalitate la obezitate.

M-am luptat cu kilogramele în plus mulți ani. Așa am simțit-o de foarte multe ori, ca fiind o luptă. Asta nu pentru că nu ar mai fi fost alte provocări de care să mă ocup, însă lupta cu ele era una cunoscută. Știam regulile, ce am de făcut și, tot jucându-mă așa cu mine, într-un joc în care doar eu câștigam și pierdeam de fiecare dată, îmi ofeream ceva familiar: să fiu într-o constantă preocupare.

Acum ceva timp aș fi spus că e surprinzătoare această parte a firii noastre: să ne ocupăm de ceva pentru a evita să ne uităm la altceva care este perceput ca fiind mai dureros.

Știu azi de unde vine, de la a trăi mult timp în modul de supraviețuire, în „a face“.

Acum câțiva ani, obosită fiind de acest du-te-vino al kilogramelor mele, am decis că e prea mult. Cântarul era acolo unde nu mai fusese niciodată. Jocul ajunsese să fie deja prea mult. Prea greu, prea obositor.

Așa a început procesul meu de creștere emoțională și de scădere corporală.

Nu a fost unul ușor, dar cu siguranță că fără el nu aș fi omul care sunt azi.

Deseori menționez că persoanele care ajung într-un cabinet de psihoterapie sunt curajoase. Spun asta pentru că știu ce înseamnă, pentru că am simțit pe pielea mea cum uneori pur și simplu nu-mi mai doream. Nu mai voiam să merg și să văd ce e acolo, în spatele kilogramelor în plus. Speram că găsesc cauza, dar știu azi că nu e doar una. Nici la mine, nici la tine.

Sperăm că, dacă găsim inculpata, o putem izola. O putem lucra, analiza. Avem senzația că putem face ceva cu ea ca să ne lase în pace. Realitatea e însă alta. Și o știm. Și nu ne place. Realitatea este că e un proces întreg de lucru cu noi înșine, de cele mai multe ori, îndelungat. Nu spun asta ca să te sperii. Îmi propun doar să setez un cadru cât mai realist, de la început. O să vezi că avem un drum de parcurs împreună prin această carte și mi-am propus să fiu sinceră cu tine, fără să îți spun povești magice sau să te duc într-o zonă de așteptări nerealiste.

Revenind la povestea mea, care este și parte din povestea acestei cărți, am reușit în 2016 să mă eliberez de 32 de kilograme, nu doar prin dietă și sport, ci trecând și printr-un proces emoțional. Un proces de psihoterapie, mai exact.

După toată această poveste a apărut proiectul care azi se numește „Emoții în farfurie“ (până la începutul anului 2022 se numea „Emoții și kilograme în plus“). Mi-am dorit să ofer mai departe din ce am învățat. Cu siguranță a fost acolo și o motivație mai puțin conștientă de a-mi oferi și mie un cadru de a continua ce am început.

Sub umbrela acestui proiect, am lucrat și lucrez cu mulți oameni diferiți, dar care au preocupări atât de similare! Lucrul cu ei și interesul meu pentru această arie a vieții noastre, relația cu mâncarea și cu propriul corp, m-au adus astăzi aici, să scriu aceste rânduri.

Ce mi-am propus prin această carte este să aduc o înțelegere asupra profunzimii acestor relații importante: cu farfuria și cu propriul corp. Vei descoperi cât de interconectate sunt ele cu alte relații semnificative din viețile noastre.

Îmi doresc prin intermediul acestor rânduri să te ajut să te înțelegi pe tine, omul din spatele comportamentelor alimentare. Cel din spatele kilogramelor în plus.

Știu cum este să te simți captiv în ele, să nu ai habar de unde să începi. Să vezi drumul lung din față și să nici nu-ți vină să faci un prim pas.

Știu cum se simte să fii sub acea pătură de plumb, grea și apăsătoare. Să te simți prizonier sub ea. Resemnat.

De aceea, spre final îmi propun să te ghidez spre pași concreți care să te ajute să ai o viață mai bună, să te simți acasă în propriul corp și să faci pace cu farfuria ta.

Îmi place să cred că am scris cartea de care și eu aș fi avut nevoie în procesul meu de acum 7–8 ani.

1

Relația cu mâncarea

Relația cu mâncarea, o hartă a vieții noastre

Te-ai gândit până acum că ai o relație cu mâncarea? Că la fel ca orice altă relație și aceasta se clădește în timp, are suișuri și coborâșuri, certuri și împăcări, dar mai ales nevoie de momente de conectare și timp de calitate petrecut împreună? Ei bine, avem cu toții o astfel de relație și pentru fiecare este altfel, personală, intimă. Ne însoțește toată viața, din pântec și până la ultima suflare, așa că hai să o privim cu deschidere și curiozitate!

Așa cum spuneam, relația cu mâncarea ne însoțește încă din perioada intrauterină și va fi cu noi până în ultima clipă a vieții.

Primele atingeri, pielea mamei, sânul ei, brațele care te-au crescut și te-au hrănit. Momentele de plâns alinate cu ceva bun.