Această carte este dedicată celui pe care îl iubesc,

Robert Caper

Ceva din lăuntrul meu nu poate fi negat.

Cuvânt-înainte

Puneți laolaltă înțelepciunea unui terapeut autoreflexiv cu o experiență îndelungată, cunoașterea și compasiunea unui terapeut de cuplu cu o formare psihanalitică și blândețea și curiozitatea unui învățător blând și curios și veți obține acest colaj multicolor numit Dragoste între egali. Artizana acestui minunat manual de iubire, Polly Young-Eisendrath, ajunge la această conștientizare profundă îmbinând o bogată experiență profesională cu o parte a propriului ei trecut dureros, anume moartea iubirii vieții ei, după o luptă asiduă cu o demență instaurată precoce și apoi găsirea încă o dată a dragostei. Aceste experiențe sunt temperate de o perspectivă complexă asupra dezvoltării minții umane și a modului în care aceasta ajunge să se conecteze cu altele, pe măsură ce observăm cum creșterea fiecăruia este potențată în cadrul legăturii intime. De aici au rezultat o serie de ilustrări sincere, practice și clare ale capacității noastre de a fi alături de celălalt și de a participa la nașterea dragostei în relații.

Indiferent dacă sunteți terapeut de cuplu, dacă faceți parte dintr-un cuplu sau dacă vreți să înțelegeți cum funcționează cuplurile sănătoase, veți găsi în această carte o bogăție de concepte și sfaturi practice prin care puteți atrage sau amplifica dragostea în viața voastră. Unul dintre aceste concepte este proiecția, un proces prin care alcătuim imaginea celuilalt din p­ropriile experiențe trecute și dorințe nesatisfăcute, care ne modelează percepția de moment. Aceste proiecții comune atrag inevitabil sentimentul de dezamăgire, interpretat adesea ca greșeli în relația de cuplu sau incompatibilitate între parteneri. Din contră, dezamăgirea poate genera mai multă intimitate și înțelegere dacă învățăm cum funcționează proiecția și cum îi putem elimina influența asupra felului în care percepem viața în aceste importante legături pe care le avem cu un partener.

Dragoste între egali vorbește despre nevoia non-negociabilă de încredere, o stare de deschidere și grijă clădită pe cele trei concepte esențiale ale angajamentului, reținerii și conținerii. Nu ne identificăm cu partenerul, ci ne onorăm și ne acceptăm diferențele prin angajamentul pe care ni-l luăm față de el, ne reținem prin modul în care comunicăm, calm și precis, și conținem emoțiile și impulsurile noastre extreme. Un astfel de conținător al conexiunii între parteneri poate fi văzut drept un construct fondat în jurul conceptului de integrare, cultivarea diferențelor în timp ce creăm, totodată, legături. Integrarea dă naștere armoniei; împiedicarea ei duce la haos și rigiditate. Prin angajament, reținere și conținere, partenerii într-o relație intimă își acceptă diferențele și se dezvoltă în virtutea lor.

Intimitatea sexuală, atunci când este construită pe această diferențiere individuală, întrupează senzualitatea și erotismul într-o stare integrată de uniune — mai degrabă ca într-o salată de fructe decât ca într-un smoothie. Nu devenim celălalt, ci devenim un „noi“ în uniunea emoțională, o contopire care ne permite să renunțăm la senzația excesiv de diferențiată a unui sine separat și să devenim parte din ceva mai cuprinzător, o parte din dragostea între egali.

Dintre toate motivele enumerate mai sus, această carte importantă este un ghid spiritual, o hartă cu ajutorul căreia putem descoperi un sens și un sentiment de conexiune mai profunde. Acest înțeles, impregnat cu încredere și vulnerabilitate, dă naștere unui scop, în timp ce asistăm la reala devenire a unui „celuilalt“ în deplinătatea sa autentică; sentimentul de conexiune apare din îmbrățișarea unei existențe în care sinele nu mai există separat, ci ca parte a unui întreg intim, unitar. Dragoste între egali cuprinde planul spiritual, planul sexual și planul social. Citiți-o și bucurați-vă de această țesătură de claritate și înțelepciune!

Daniel J. Siegel, MD

Fondator al Institutului Mindsight, autorul cărții Aware: The Science and Practice of Presence

1

Dragostea personală

În cei zeci de ani de lucru ca psihanalist și psiholog specializat în terapie de cuplu, am observat că nu a fost niciodată atât de greu să fim fericiți alături de un partener de viață. În secolul XXI, dragostea intimă și reciprocă între adulți aflați într-o relație stabilă pare din multe puncte de vedere mai problematică și mai nefericită decât ne-am fi imaginat după decade întregi de luptă pentru egalitatea de gen și libertatea sexuală. În același timp, „îndrăgostirea“ a devenit sinonimă cu găsirea cuiva care este „perfect pentru mine“ sau a cuiva cu care „am o chimie“. Mai mult decât oricând, dorințele și sentimentele personale sunt idealuri care ne ghidează în găsirea și păstrarea unui partener. Toate acestea formează natura a ceea ce numesc „dragoste personală“, adică un mod de conviețuire pe care îl luăm personal.

Sigur că nu toate relațiile și căsniciile încep cu îndrăgostirea, dar consensul general pare a fi azi că acest factor reprezintă garanția supremă că aceasta este „persoana potrivită pentru mine“. Însă îndrăgostirea este echivalentă cu o alunecare într-o proiecție idealizată inconștientă, în care această persoană vă va completa sau va avea grijă de voi, în conformitate cu nevoile sau dorințele voastre. Ca regulă, respectiva persoană nu se va ridica la înălțimea așteptărilor voastre, deoarece este imposibil să găsim doi adulți care să joace perfect acest rol de-a lungul întregii vieți. Inevitabil, la un anumit moment, amândoi veți trăi suferința și umilirea provocate de căderea de pe piedestalul idealizării în hăul dezamăgirii și al luptei pentru putere.

Important este ce faceți în continuare. Aveți două opțiuni: să rămâneți într-o relație echivalentă cu o închisoare din care este imposibil să evadați sau să căutați pe cineva mai „perfect“ pentru nevoile voastre, repetând tiparele mentale de idealizare. Sau puteți sparge aceste tipare alegând o nouă cale spre o mai mare libertate și o iubire mai puternică. Pășind pe această cale, veți înlocui dezamăgirea cu o intimitate genuină și cu o interacțiune vie cu persoana pe care ați ales-o. Iar primul pas este acela de a vă descoperi propriile tendințe de a „crea un dușman“, adică de a găsi un spațiu familiar de depozitare a tot ceea ce nu vă place sau a tot ceea ce refuzați să schimbați la voi înșivă. Cel mai la îndemână astfel de spațiu este întotdeauna o persoană apropiată, un egal care vă cunoaște bine și de către care vă simțiți insultați, trădați, răniți, respinși sau blamați. Aceasta este o persoană dragă, căreia vă simțiți îndreptățiți să-i dați sfaturi și care nu este sub nicio formă un străin.

În relațiile noastre cele mai intime, în care binele nostru depinde de alții, pare a fi imposibil să ne învingem impulsul de a arunca vina pe celălalt sau de a ne ponegri pe noi înșine atunci când speranțele și idealurile ne sunt sfărâmate. În cei zeci de ani în care am practicat psihologia analitică (jungiană) și psihoterapia de cuplu, ca și în cei în care am practicat budismul (cu precădere Zen și Vipassana), am ajuns la concluzia că nevoia prezentă de „dragoste între egali“ (voi analiza conceptul în cele ce urmează) necesită abilități noi și o anumită înțelepciune pentru a face tranziția de la îndrăgostire la dragostea adevărată și intimitatea durabilă. Această combinație de abilități și înțelepciune este rezultatul întâlnirii a două tradiții contemplative diferite: psihanaliza și budismul. Prima ne învață cum să descoperim proiecțiile pe care le-am făcut (inconștient și neintenționat) asupra unei persoane apropiate, dar și în ce măsură ne-am identificat cu proiecțiile acelei persoane asupra noastră. Psihanaliza ne direcționează atenția către spațiul intersubiectiv sau interpersonal dintre doi oameni. Pe de altă parte, budismul ne dezvăluie interdependența noastră profundă și radicală, modurile în care ne ridicăm împreună cu alte ființe și ne ghidează atenția cu precădere spre interiorul experienței noastre subiective. Ambele practici însă ne învață cum să fim atenți la poveștile pe care ni le spunem despre „sine“ și despre „celălalt“.

Învingând impulsul de a transforma persoana iubită în dușman și conștientizându-vă sentimentele și dorințele, începeți să cunoașteți și să aveți compasiune pentru aplecarea umană spre iubirea aproapelui: astfel, sunteți un pic mai aproape de înțelegerea inconștientului și a interdependenței voastre profunde. După cum vom vedea, dragostea între egali presupune dezvoltarea psihologică și spirituală a celor care simt chemarea ei. Nimeni nu este pregătit pentru acest tip de dragoste, deoarece până acum nu a existat acest concept. Prin urmare, abia acum începem să înțelegem cum să iubim pe cineva care ne este egal, pe care l-am ales să ne fie alături, să ne fie prieten și martor, care să ne cunoască, să ne vadă, să ne simtă și să ne accepte pe deplin. De vreme ce am dorit și am inventat acest tip de „dragoste adevărată“, noi, oamenii, trebuie să ne ridicăm la înălțimea exigențelor pe care ni le impune.