CUVÂNT-ÎNAINTE

Între anii 1974 și 1976, Erich Fromm, deja în vârstă, lucra la manuscrisul cărții sale A avea sau a fi? la reședința din Locarno, Elveția; manuscrisul cuprindea mult mai multe capitole decât cele utilizate de fapt în cartea care a fost publicată în anul 1976. Prezentul volum conține unele dintre aceste capitole nepublicate. Ele tratează în întregime despre pașii pe care individul îi are de parcurs pentru a deprinde „arta de a fi”.

Fromm a înlăturat din manuscrisul dactilografiat capitolele referitoare la „Pașii către a fi” cu puțin timp înainte de trimiterea cărții în tipar, întrucât credea că, altminteri, mesajul lucrării sale ar putea fi înțeles greșit ca fiind acela că un individ nu are de făcut decât să caute starea de bine spirituală prin conștientizarea, dezvoltarea și analiza proprie, fără să schimbe realitățile economice care produc modul de existență bazat pe a fi. Rădăcinile fenomenului de masă al orientării bazate pe „a avea”, tipice unei societăți îmbelșugate care are totul, trebuiau căutate în realitățile economice, politice și sociale ale societății industriale moderne, în special în felul în care aceasta organizează munca, și în modurile ei de producție.

În pofida faptului că orientarea noastră, bazată pe a avea, este înrădăcinată în realitățile structurale ale culturii industriale de astăzi, depășirea acestor realități constă în redescoperirea propriilor puteri psihice, intelectuale și fizice ale omului și în posibilitățile lui de autodeterminare. Acesta este motivul pentru care capitolul referitor la „Pașii către a fi” este publicat acum. El a fost gândit ca un ghid de conștientizare de sine productivă.

Unele tendințe recente au clarificat faptul că realizarea, conștientizarea și dezvoltarea de sine înseamnă aproape întotdeauna altceva decât sporirea forțelor subiective. Astăzi, în cea mai mare parte, narcisismul individual este pur și simplu amplificat, iar incapacitatea de a raționa și de a iubi (ultimele două facultăți fiind, conform lui Fromm, caracteristicile orientării bazate pe a fi) este consolidată, întrucât prin tehnicile de conștientizare de sine se oferă un nou sprijin orientării bazate pe a avea.

Următorul rezumat al unor afirmații făcute în cartea A avea sau a fi? nu dorește să înlocuiască citirea ei, ci, mai curând, să reamintească tuturor celor care au citit-o cele mai importante idei cuprinse în ea.

Erich Fromm a înțeles alternativele „a avea” sau „a fi” drept „două moduri fundamentale de existență, două orientări diferite față de sine și față de lume, două tipuri diferite de structuri de caracter a căror predominanță determină totalitatea modului în care o persoană gândește, simte și acționează1. Dacă investigăm toate modalitățile în care o persoană își poate orienta viața, ajungem la următoarea concluzie: în final, individul își direcționează viața fie spre a avea, fie spre a fi.

Ce înseamnă faptul că cineva își orientează în esență viața spre a avea?

Oricine își călăuzește viața în funcție de a avea se determină pe sine, își stabilește existența, sensul vieții și modul de a trăi în conformitate cu ceea ce are, cu ce ar putea avea și cu ceea ce ar putea avea mai mult. Aproape că nu există vreun lucru care să nu poată deveni un obiect al posesiei sau al dorinței de a avea: bunuri materiale de toate felurile — case, bani, acțiuni la bursă, lucrări de artă, cărți, timbre, monede și alte obiecte care, în parte, pot fi strânse cu „pasiunea unui colecționar”.

Și oamenii pot deveni obiectul posesiei sau al dorinței de a avea. Firește, nu spunem că cineva devine posesorul altcuiva, pe care îl consideră proprietatea sa. Suntem mai „politicoși” în această privință și preferăm să spunem că unui individ îi pasă de alții și că își asumă responsabilitatea pentru aceștia. Dar este bine cunoscut faptul că cine poartă responsabilitatea altora are și dreptul de a dispune de ei. Astfel, copiii, persoanele invalide, vârstnicii, bolnavii și cei care au nevoie de îngrijiri sunt luați în posesie și considerați o parte a sinelui unui individ — și vai de cel bolnav, dacă se însănătoșește, sau de copil, dacă vrea să ia singur hotărâri! Devine atunci evident faptul că individul este determinat de modul a avea.

Ca și când nu ar fi fost suficient că oamenii pot fi „deținuți în proprietate”, în plus, ne hotărâm cursul vieții și prin asumarea sau dobândirea de virtuți și onoruri. Tot ce contează pentru noi este să avem stimă, o anumită imagine, sănătate, frumusețe și tinerețe, iar când acest lucru nu mai este posibil, atunci vrem cel puțin să posedăm „experiență” sau „amintiri”. Unele convingeri de natură politică, ideologică și religioasă pot fi și ele achiziționate ca posesiuni și apărate cu credință — până la vărsare de sânge. Totul ajunge să depindă de faptul că un individ este în posesia adevărului sau că este îndreptățit.

Practic, orice poate fi o posesiune, dacă îți orientezi viața spre a avea. Problema nu este dacă ai sau nu ai ceva, ci mai curând dacă inima ta tânjește după ce are sau ce nu are. Și orientarea bazată pe a nu avea este tot o orientare bazată pe a avea. Fromm nu predică ascetismul; orientarea bazată pe „a fi” nu este același lucru cu orientarea bazată pe „a nu avea”. Problema privește poziția pe care faptul de a avea sau a nu avea o deține în determinarea scopului în viață și a identității individului. Deseori este dificil să distingi dacă posezi ceva în modul existențial „a avea” sau, pentru a-l cita pe Fromm, dacă „deții ca și când nu ai deține”. Totuși, fiecare se poate analiza rapid, întrebându-se ce anume are valoare pentru el și obținând în felul acesta o idee despre ce s-ar întâmpla dacă ar pierde ceea ce este important și valoros, așa încât i-ar fugi pământul de sub picioare și viața ar deveni astfel fără rost. Dacă nu mai poate simți că este independent sau că are valoare proprie (intrinsecă fiecăruia), dacă viața și munca nu mai înseamnă nimic, atunci individul își duce viața în conformitate cu orientarea bazată pe a avea: a avea o vocație, copii ascultători, o relație bună, intuiții profunde, argumente mai bune și așa mai departe.

Acela care are o orientare bazată pe a avea folosește mereu cârje, în loc să se sprijine pe cele două picioare. El utilizează mereu un obiect extern ca să existe, ca să fie el însuși, așa cum își dorește. Este el însuși în măsura în care are ceva. Individul decide că este subiect în funcție de deținerea unui obiect. Este posedat de către obiecte și, astfel, de către obiectivul de a le avea.

În același timp, metafora în care cârjele țin locul propriilor picioare elucidează și semnificația celeilalte orientări, aceea bazată pe a fi. Așa cum cineva are capacitatea fizică de a fi independent — care poate fi înlocuită de cârje, la nevoie —, tot așa posedă și abilitățile psihice necesare pentru a fi independent: capacitatea de a iubi, capacitatea de a raționa și capacitatea de activitate productivă. Dar este la fel de posibil ca persoana să înlocuiască acele forțe psihice înnăscute cu o orientare bazată pe a avea, astfel încât capacitatea de a iubi, de a raționa și de a desfășura o activitate productivă să depindă de deținerea acelor obiecte, după care inima tânjește.

Iubirea, rațiunea și activitatea productivă sunt forțe psihice care iau naștere și se dezvoltă doar în măsura în care sunt utilizate; ele nu pot fi consumate, cumpărate sau deținute ca obiecte ale posesiei, ci pot fi doar practicate, exersate, riscate, duse la îndeplinire. Spre deosebire de obiectele posesiei — care se epuizează pe măsură ce sunt folosite —, iubirea, rațiunea și activitatea productivă sporesc atunci când sunt împărtășite cu ceilalți și utilizate.

Orientarea bazată pe a fi înseamnă întotdeauna că scopul cuiva în viață este orientat către propriile forțe psihice. Individul recunoaște și asimilează faptul că ceea ce este necunoscut și ceea ce este neobișnuit în el însuși, precum și în lumea exterioară, sunt caracteristice propriului sine. Învățând acest lucru, individul creează o relație mai bună și mai extinsă cu sine și cu mediul său.

În A avea sau a fi? Fromm pornește de la observația că orientarea bazată pe a avea, în ziua de astăzi, este un fenomen de masă fundamentat pe realitățile economice și sociale ale unei societăți care are prea mult și care, de aceea, poate cădea pradă tentației de a se lăsa determinată sau definită de faptul de a avea. Imensa pierdere de forțe psihice individuale se regăsește în realitățile structurale ale economiei, ale organizării muncii și ale vieții sociale din prezent.

Dacă rădăcinile dezvoltării dezastruoase ale individului trebuie căutate în primul rând în mulțimea de oameni, cu determinațiile ei socio-economice, ar trebui să începem cu bazele acestor rădăcini și să înțelegem că individul a fost dintotdeauna o ființă socială. Acesta este motivul pentru care Fromm a înlocuit capitolul despre „Pașii către a fi” cu sugestiile referitoare la schimbarea structurală. Și de aceea eforturile unui individ de a schimba orientarea bazată pe a avea cu o orientare bazată pe a fi pot fi coerente doar dacă acele eforturi modifică totodată structura cadrului individului. În activitatea vocațională, în organizarea muncii proprii, precum și în conștientizarea de sine în context politic și social, valorile directoare ale stilului socio-economic de viață trebuie să se schimbe, astfel încât individul să-și poată experimenta în mod autentic forțele psihice ale rațiunii, iubirii și activității productive, pentru ca acestea să poată spori prin utilizare.

Încercarea noastră de a ajunge la conștientizarea și dezvoltarea de sine, de a obține o perspectivă asupra noastră și asupra lumii noastre, care să corespundă realității interne și externe, este în legătură cu eliberarea stilului nostru socio-economic de viață. Într-adevăr, așa cum spune autorul în A avea sau a fi?: „Harta corespunde realității doar în măsura în care praxisul vieții este eliberat de contradicții și iraționalitate.”2

În volumul de față, Erich Fromm arată mai întâi falsele căi ale conștientizării de sine, așa cum le-a recunoscut și identificat cu claritate acum mai mulți ani, cu tot patosul unui autodidact. Apoi el propune căile de realizare a conștientizării de sine și ne împărtășește pașii către a fi, pe care i-a parcurs el însuși zilnic, acordând o atenție sporită autoanalizei, ca una dintre aplicațiile psihanalizei.

Întrucât această lucrare, disponibilă acum pentru prima dată, nu a fost pregătită pentru publicare de autorul însuși, au fost necesare completări ocazionale în ceea ce privește împărțirea și sistematizarea textului, precum și titlurile capitolelor.

RAINER FUNK

Tübingen (Germania), 1992

1 E. Fromm, A avea sau a fi? (București: Trei, 2013), p. 40. (N.r.)

2 Op. cit., p. 175. (N.r.)