Muzica lui Landon

„Without“ — Years & Years

„Echo“ — Nelou

„Ghost“ — Halsey

„TiO“ — Zayn

„Take Me Home“ — Jess Glynne

„Crown of Love“ — Arcade Fire

„Control“ — Kevin Garrett

„Assassin“ — John Mayer

„I Can’t Make You Love Me“ — Bon Iver

„What a Feeling“ — One Direction

„Never Let Me Go“ — Emily Wolfe

„War of Hearts“ — Ruelle

„Edge of Desire“ — John Mayer

„Chainsaw“ — Nick Jonas

„wRoNg“ — Zayn

„As You Are“ — The Weeknd

„Something Great“ — One Direction

„Unhinged“ — Nick Jonas

„Death Has Fallen in Love“ — Mads Langer

„Last Flower“ — Mads Langer

„I Know Places“ — Taylor Swift

„Cough Syrup“ — Young the Giant

„iT’s YoU“ — Zayn

„Heavy“ — Emily Wolfe

„Wolves“ — One Direction

Prolog

Într-un viitor nu foarte îndepărtat…

— Tati?

O voce fragilă se aude în bezna dormitorului meu. Mă înclin și aprind veioza, iar ochii mi se obișnuiesc cu lumina care se răspândește în toată încăperea.

— Adeline? Ce s-a întâmplat?

Mă ridic și-mi trag pătura peste piept, amintindu-mi că nu sunt îmbrăcat. Mă uit la soția mea; i se vede spatele gol. Doarme pe burtă, întinsă ca de obicei. Fetița se freacă la ochișorii căprui cu mânuța.

— Nu pot să dorm.

Mă simt cuprins de ușurare.

— Ai numărat oițele?

I-a fost greu să doarmă în ultima vreme și încerc să nu mă-ngrijorez prea mult din cauza asta. Medicul spune că-i e dificil să-și trimită mintea activă la culcare noaptea, lucru destul de normal pentru vârsta ei. Adeline dă din cap.

— Și poneii. Am numărat și poneii. Unul albastru, unul roșu și unul galben și certăreț.

Încerc să nu râd.

— Un ponei galben și certăreț?

— Da. I-a furat fursecul celui albastru.

Mama fetiței mele se agită în somn, dar nu se trezește. Îi trag pătura peste spatele gol, în caz că se va întoarce cu fața în sus.

Mă uit la fiica mea, care are ochi ca ai mei, și nu-mi mai ascund amuzamentul în fața imaginației ei bogate. E atât de creativă pentru vârsta ei și spune mereu povești cu pitici și prințese și alte lucruri fantastice.

Zâmbind, îi întind mâna, iar ea își mută ursulețul sub celălalt braț și mă prinde de degete. Biata jucărie de pluș mai are puțin și se dezintegrează. În afară de școală, nu se duce nicăieri fără el și uneori găsesc chestia asta blănoasă în geanta mea, când ajung la școală.

— Ce zici să ne vedem la bucătărie ca să-mi spui ce se întâmplă mai departe?

Ea dă din cap, iar eu îi sărut mânuța.

— Vin și eu într-un minut, iubito, adaug, ca să-mi pot pune pe mine niște pantaloni de trening.

Adeline se uită la mama ei, apoi din nou la mine, înainte de a se îndrepta spre ușă. Apoi se răsucește.

— Putem să mâncăm o prăjitură cât vorbim? întreabă mica mea negociatoare.

E exact ca mine, mereu vrea dulciuri. Arunc o privire spre ceasul de pe noptieră. E douăsprezece și jumătate și mâine-dimineață are școală. Pentru că sunt învățătorul ei în clasa întâi, n-ar trebui s-o încurajez să mănânce dulce în mijlocul nopții…

— Te rog, tati?

Știu că trebuie să fiu responsabil și că n-ar trebui s-o las să mănânce dulciuri cu șase ore înainte să se trezească și să meargă la școală. Mama ei o să mă omoare, dar știu la fel de bine că și ea i-ar ceda. Ochii aceia mari și căprui și ursulețul din brațele ei îmi amintesc că nu va fi mai fi copil prea mult timp.

Adeline mă așteaptă.

— Ia una și pentru mine. Vin și eu până când alegi tu cele mai mici prăjituri din cutie pentru noi.

Zâmbește, convinsă c-o să-i dau voie.

— Pe cele mai mici, bine?

Îi zâmbesc. Ea mă aprobă și iese din dormitor. Mă ridic în picioare și-mi iau pantalonii de pe podea.

— Fraier, se aude vocea somnoroasă a soției mele.

Îmi trag pantalonii pe mine.

— Ești trează? întreb eu, prefăcându-mă surprins.

Ea se răsucește și-și înaltă brațele deasupra capului, iar cearșaful îi cade până la talie.

— Desigur.

Un surâs adormit i se întinde pe fața frumoasă.

— Lașo, o necăjesc eu.

— Ești ușor de manipulat.

Încerc să-mi iau privirea de la chipul ei. Dacă-mi permit să admir sânii goi ai soției mele, n-o să mai plec niciodată din camera asta.

După ce mă îmbrac, mă aplec, mă sprijin cu genunchiul pe marginea patului și-mi lipesc cu blândețe buzele de fruntea ei. Are ochii închiși când mă desprind de ea și buzele strânse într-un zâmbet plăcut.

Plec din dormitor și, când ajung la bucătărie, Adeline ține ursu­lețul într-o mână și un fursec imens în cealaltă.

— Asta nu pare a fi cea mai mică prăjitură.

Deschid frigiderul și scot carafa cu lapte. Adeline surâde și limba îi iese printre dinții lipsă. Crește prea repede.

— Credeam c-ai spus cea mai mare, minte ea.

1

Landon

Tortul aniversar al lui Ellen e la mine în mâini, gata să-l duc la parter. Nora stă lângă ușă, luându-și la revedere de la Posey și Lila. O văd pe Nora care-și pune o pereche de teniși albi; poartă șosete care au drept model felii de pizza.

— Ești gata?

Pun tortul pe măsuța roșie de la intrare, iar ea dă din cap. A fost tăcută de la discuția noastră din baie și nu știu cum să încep cu ea o conversație acum. Am fost de acord că nu voi încerca s-o schimb, că n-o să insist să-i aflu secretele și nici n-o s-o ajut să-și care bagajele. M-a avertizat la nesfârșit că nu e bună pentru mine, că nu poate fi femeia de care am eu nevoie.

Cum poate fi așa, când nici eu nu am habar de ce am nevoie?

Tot ce știu e că-mi place compania ei și vreau s-o cunosc mai bine. Nu mă deranjează s-o luăm ușor: cele mai frumoase cadouri îți iau, de obicei, mai mult ca să le desfaci.

Iau tortul, apoi ieșim amândoi în tăcere, iar eu chem liftul. Foșnetul ascensorului care urcă este singurul zgomot de pe holul liniștit. Intrăm, iar Nora se duce în cel mai depărtat loc din lift.

O las să ia distanță și încerc să nu mă uit la ea, deși ea mă privește. Îi simt ochii fixându-mă, dar îmi dau seama că nu mai are chef de vorbă astăzi.

Îmi simt brațele goale, de parcă le-ar lipsi ceva. Nora, poate? În fiecare secundă petrecută cu ea simt că-mi pierd controlul asupra propriului trup.

Nora își atinge codițele și ochii noștri se întâlnesc. Liftul nu s-a mișcat de când ne-am urcat în el. Nici n-aș putea să spun de când ne aflăm aici; mi se pare că au trecut câteva minute, dar e posibil să nu fi fost decât câteva clipe.

Nu-și ia ochii de la mine, studiindu-mă, încercând să dezlege un mister.

Nu eu sunt cel care are secrete, vreau să-i spun.

Mă gândesc la Dakota și la timpul petrecut împreună aseară. Mă gândesc cât de stânjenit și vinovat m-am simțit când n-am putut… să fac față. Mă gândesc la felul în care m-am simțit când am găsit baia pustie, pentru că fosta mea iubită a plecat pe ieșirea de incendiu. N-a trecut decât o noapte, iar acum sunt cu Nora, dorindu-mi să fiu mai aproape de ea.

Presupun că și eu am secretele mele.

— S-a stricat? întreabă Nora, iar eu am un moment de panică, gândindu-mă că vorbește despre scula mea.

Când îmi dau seama că vorbește despre lift, îmi vine să râd.

— Nu știu.

Apăs din nou butonul pentru parter. Liftul scoate un sunet, iar ușa se deschide și se închide la loc. Cabina începe să se miște, iar eu ridic din umeri. Oare uitasem să apăs pe buton? Nu știu.

Când ajungem la parter, aștept ca Nora să iasă prima din lift. Cotul ei îmi atinge brațul și mă dau la o parte ca să-i fac loc. Am pielea fierbinte și, pentru o clipă, îmi doresc să pot trăi într-o realitate paralelă. Într-o dimensiune în care o pot atinge pe Nora, o pot ține în brațe. În lumea aceea, Nora ar avea încredere în mine și mi-ar împărtăși lucruri pe care nimeni altcineva nu le-ar putea vedea. Ea ar râde șovăitoare și n-ar încerca să se ascundă. Cu fiecare pas făcut în blocul în care locuiesc, această lume imaginară perfectă pălește.

— Nu i-am luat și alt cadou lui Ellen, îmi amintesc eu cu voce tare.

Nora se răsucește și încetinește până când o ajung din urmă.

— Sunt sigură că tortul acesta făcut în casă și timpul tău sunt suficiente.

Inspiră profund.

— Mie mi-ar plăcea la nebunie un astfel de cadou.

Apoi merge mai departe.

Când spune asemenea lucruri, mintea mea, și așa aglomerată, devine și mai confuză.

— Și totuși, nu-ți plac zilele de naștere? o întreb, sperând nerăbdător la o explicație.

Ziua ei de naștere e săptămâna viitoare, dar m-a făcut să-i promit că n-o să-i pregătesc nimic. Mă pune să-i promit o grămadă de lucruri în ultima vreme. O cunosc de numai câteva săptămâni și deja i-am promis prea multe.

— Nu.

Nora deschide ușa, ținând-o și pentru mine. În loc s-o întreb de ce, mă hotărăsc să vorbesc despre amintirea mea preferată de la aniversări.

— Când eram mai mic, mama făcea mereu hărmălaie de ziua mea de naștere. Toată săptămâna o țineam într-o petrecere. Îmi făcea toate felurile de mâncare preferate și stăteam în fiecare seară până târziu.

Nora ridică privirea la mine. Ne apropiem de intrarea în magazinul de pe colț. Un cuplu trece, ținându-se de mână, lucru care mă face să mă întreb dacă Nora a avut vreodată vreun iubit serios. Mă înnebunește că nu știu nimic despre femeia asta. Are 25 de ani. Trebuie să fi avut relații în trecut.

— Îmi făcea întotdeauna brioșe coapte în conuri de înghețată și mi le aducea la școală.