Editori:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:

Magdalena Mărculescu

Redactor:

Carmen Botoșaru

Coperta: Faber Studio

Foto copertă: Sten Knudtoft / EyeEm

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Răzvan Nasea

Corectură:

Cristina Niță

Rodica Crețu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: No Middle Name: The Complete Collected Short Stories

Autor: Lee Child

Copyright © Lee Child 2017

Copyright © Editura Trei, 2018
pentru prezenta ediție

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0586-1

ISBN (EPUB): 978-606-40-1821-2

Prea mult timp

Șaizeci de secunde într-un minut, șaizeci de minute într-o oră, douăzeci și patru de ore într-o zi, șapte zile într-o săptămână, cincizeci și două de săptămâni într-un an. Reacher efectuă calculele în minte și obținu ceva mai mult de treizeci de milioane de secunde într-un interval de douăsprezece luni. Timp în care aproape zece milioane de delicte semnificative erau comise numai în Statele Unite. Cam unul la trei secunde. Deloc puțin. Să vezi unul petrecându-se chiar în fața ta, la câțiva pași distanță, nu era cu totul neverosimil. Bineînțeles, locul contează. Unde sunt oameni, se comit și delicte. Iar șansele sunt mai mari în centrul unui oraș decât în mijlocul unei pajiști.

Reacher se afla într-un orășel pustiu din Maine. Nu în preajma vreunui lac. Nici pe coastă. Nicio legătură cu homarii. Dar cândva fusese bun la ceva. Asta era clar. Străzile erau largi, iar clădirile erau din cărămidă. Avea un aer de prosperitate de mult trecută. Magazine care pe vremuri se poate să fi fost de lux, acum erau prăvălii cu mărfuri la un dolar bucata. Însă nu totul era pesimist și lipsit de speranță. Măcar prăvăliile alea făceau ceva comerț. Era și o cafenea. Cu mese afară. Străzile erau cam aglomerate. Vremea contribuia la asta. Era prima zi de primăvară și soarele strălucea pe cer.

Reacher o luă pe o stradă atât de lată, încât, după ce accesul vehiculelor fusese interzis, se transformase în piață publică. De o parte și de alta erau măsuțe de cafea în fața unor clădiri roșii greoaie și cam treizeci de oameni care se plimbau în spațiul dintre ele. Reacher văzu mai întâi scena din fața lui, oamenii de sub ochii săi împrăștiindu-se la întâmplare. Mai târziu, și-a dat seama că persoanele care contau cel mai mult alcătuiseră o formă perfectă, ca un T mare de tipar. El se afla la bază, privind în susul T-ului, iar la patruzeci de pași de el, pe bara transversală a literei, se afla o tânără care traversa în unghi drept câmpul vizual, de la dreapta la stânga, trecând de pe un trotuar al străzii pe celălalt. Avea o geantă de prelată atârnată de umăr. Geanta părea să aibă o greutate medie și avea o culoare naturală, palidă pe fondul fustei negre. Tânăra avea cam douăzeci de ani. Sau chiar mai puțin. Ar fi putut să aibă și optsprezece ani. Mergea agale, privind în sus, lăsând soarele să-i mângâie fața.

Deodată, din stânga barei transversale a T-ului, apăru un tânăr care alerga direct către fată. Cam de aceeași vârstă. Adidași în picioare, pantaloni negri mulați și bluză cu glugă. Tipul înșfăcă geanta fetei și i-o smulse de pe umăr. Tânăra căzu la pământ, cu gura deschisă într-un soi de exclamație mută. Tânărul cu glugă puse geanta la subsuoară, coti brusc la dreapta și o rupse la fugă spre baza T-ului, acolo unde se afla Reacher.

Apoi, din dreapta barei transversale, apărură doi bărbați în costum, deplasându-se în același sens ca și tânăra de dinainte. Infracțiunea se petrecuse chiar în fața lor. Indivizii reacționară la fel cum ar fi făcut majoritatea oamenilor. În prima fracțiune de secundă încremeniră, apoi se întoarseră și-l văzură pe tip fugind, după care își ridicară brațele într-un mod energic, dar incoerent, și strigară ceva ce-ar fi putut fi „Hei!“

Apoi porniră în urmărirea infractorului. Ca și cum auziseră un pistol de start. Alergau cât puteau de repede, mișcându-și energic picioarele. Polițiști, își zise Reacher. Nu se putea altfel. Îi trădase felul cum porniseră în cursă la unison, fără vorbă. Nici măcar nu se uitaseră unul la celălalt. Cine putea să reacționeze astfel?

La nici patruzeci de metri distanță, tânăra se ridică în picioare și fugi.

Polițiștii se apropiau, dar tânărul în bluză neagră era cu zece pași înaintea lor și alerga mult mai repede. N-aveau cum să-l prindă. Exclus. Valorile lor relative erau negative.

Tânărul se afla acum la douăzeci de pași de Reacher, înclinându-se când în stânga, când în dreapta, ca să evite trecătorii răzleți. Cam la trei secunde distanță. Cu un interval gol în fața lui. Cale liberă. Acum se afla la două secunde. Reacher făcu un pas la dreapta. O secundă. Încă un pas. Reacher îl dezechilibră pe tânăr cu o mișcare din șold, făcându-l să se rostogolească într-un vălmășag de brațe și picioare. Geanta de prelată se înălță în aer și tânărul continuă să se rostogolească vreo trei metri, până când bărbații în costum ajunseră și-l imobilizară. O mulțime mică făcu cerc în jurul lor. Geanta de prelată căzuse cam la un metru de picioarele lui Reacher. În partea de sus era închisă cu un fermoar. Reacher se aplecă s-o ridice, dar imediat se răzgândi. Era mai bine să lase proba neatinsă, așa cum era. Făcu un pas înapoi. Alți gură-cască se adunară în spatele lui.

Polițiștii îl ridicară pe tânărul buimac în capul oaselor și-i prinseră mâinile la spate cu cătușe. Un polițist rămase să-l păzească, iar celălalt se duse să ia geanta de jos. Părea a fi plată, fără greutate, goală. Moale, ca și cum nu era nimic în ea. Polițistul cercetă fețele din jurul lui și se opri la chipul lui Reacher. Scoase un portvizit din buzunarul de la spate și îl deschise cu o mișcare exersată. În spatele unei ferestruici din plastic translucid se vedea o legitimație cu poză. Detectivul Ramsey Aaron, departamentul de poliție al districtului. În poză era chipul polițistului, ceva mai tânăr și mult mai puțin congestionat.

— Îți mulțumim foarte mult că ne ajuți cu asta, spuse Aaron.

— Pentru puțin, răspunse Reacher.

— Ai văzut exact ce s-a întâmplat?

— Cam da.

— Atunci va trebui să semnezi o declarație ca martor.

— Ați văzut victima fugind după aceea?

— Nu, asta n-am văzut.

— Părea că n-a pățit nimic.

— E bine de știut, spuse Aaron. Dar tot va trebui să dai o declarație.

— Ați fost mai aproape de infracțiune decât mine, spuse Reacher. S-a întâmplat chiar în fața voastră. Scrieți-vă singuri declarația.

— Sincer, domnule, ar avea mai multă greutate dacă ar veni de la o persoană de rând. De la un cetățean obișnuit, adică. Judecătorii nu se dau în vânt după mărturiile polițiștilor. E un semn al vremurilor.

— Și eu am fost cândva polițist, spuse Reacher.

— Unde?

— În armată.

— Atunci, ești chiar mai bun decât un cetățean obișnuit.

— Nu pot să rămân aici până se judecă procesul, spuse Reacher. Sunt doar în trecere. Trebuie să-mi văd de drum.

— N-o să fie niciun proces, spuse Aaron. Dacă avem declarația unui martor ocular la dosar, care pe deasupra e și veteran militar, cu experiență în activitatea polițienească, atunci avocatul apărării n-o să mai aibă nimic de obiectat. Aritmetică simplă. Plusuri și minusuri. Ca la evaluarea riscului de credit. Așa merg lucrurile acum.

Reacher nu spuse nimic.

— Zece minute din timpul tău, spuse Aaron. Ai văzut ce-ai văzut. Care-i cel mai rău lucru care se poate întâmpla?

— În regulă, spuse Reacher.

A durat mai mult de zece minute, chiar de la început. Au așteptat să vină mașina albă cu negru care să-l ducă pe tânăr la secție. În cele din urmă, aceasta a apărut, însoțită de o dubă de urgențe de la pompieri, ca să se verifice semnele vitale ale infractorului și să i se dea aprobarea pentru procesare. Ca să se evite o moarte inexplicabilă în perioada în care se afla în custodia poliției. Toate astea au durat. Dar în final tânărul se urcă pe bancheta din spate, polițiștii pe scaunele din față și mașina plecă de-acolo. Băgătorii de seamă își reluară activitățile de mai-nainte. Reacher rămase singur cu polițiștii.

Al doilea polițist spuse că-l cheamă Bush. Nicio legătură cu familia Bush din Kennebunkport. Și el era detectiv la poliția districtuală. Spuse că mașina lor era parcată pe o stradă dincolo de colțul îndepărtat al pieței. Arătă cu degetul. De-acolo își începuseră plimbarea prin soare. Porniră toți trei în direcția aceea. Pe bara verticală a T-ului, apoi la dreapta, pe bara transversală, polițiștii parcurgând în sens invers traseul de mai devreme și Reacher călcând pe urmele lor.

— De ce-a fugit victima? întrebă Reacher.

— Cred că va trebui să găsim o explicație pentru asta, răspunse Aaron.

Mașina lor era un Crown Vic vechi, uzat, dar nu rablagit. Curat, fără să lucească. Reacher se urcă în spate, ceea ce nu-l deranjă, pentru că era un sedan obișnuit. Fără perete despărțitor de protecție. Fără alte implicații. Și astfel avea loc pentru picioare din belșug, dacă ședea pieziș, cu spatele rezemat de ușă, lucru pe care-l făcu fără să ezite, gândindu-se că era foarte puțin probabil ca portierele din spate ale unei mașini de poliție să se deschidă brusc, în urma unei presiuni interne ușoare. Era sigur că cei care proiectaseră mașina ținuseră cont de asta.

Drumul până la clădirea joasă din beton, cu aspect jalnic, de la marginea orașului n-a durat mult. Pe acoperiș erau antene înalte, unele de radio și altele parabolice, de satelit. În parcare, trei sedanuri fără însemne oficiale și o mașină de patrulare alb-negru staționate una după alta, urmau apoi vreo zece locuri goale și, într-un colț îndepărtat, caroseria distrusă a unui SUV albastru. Detectivul Bush intră și parcă pe locul marcat D2. Se dădură cu toții jos din mașină. Soarele palid de primăvară încă era pe cer.

— Ca să înțelegi, spuse Aaron. Cu cât băgăm mai puțini bani în clădiri, cu atât vom putea folosi mai mulți ca să-i prindem pe răufăcători. E vorba despre priorități.

— Vorbești ca un primar, remarcă Reacher.

— Ai ghicit. Am citat din discursul unui consilier local. Cuvânt cu cuvânt.

Au intrat în clădire. Locul nu arăta așa de rău. Toată viața lui, Reacher intrase și ieșise din clădiri guvernamentale.