Editori

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial

Magdalena Mărculescu

Design

Faber Studio

Ilustrație copertă

Guliver/Getty Images/ © Marie Bertrand

Director producție

Cristian Claudiu Coban

Redactor

Sofia Manuela Nicolae

DTP

Mirela Voicu

Corectură

Elena Bițu

Mădălina Geambașu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: The Soul’s Code: In Search of Character and Calling

Autor: James Hillman

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0109-2

ISBN (epub): 9786064003331

Epigrafuri în loc de prefaţă

... geniul poate să încapă într-o coajă de nucă şi totuşi în el trăiesc toate minunile lumii.

— Thomas Mann

Dacă viaţa are o bază de susţinere... atunci (viaţa) mea se sprijină, dincolo de orice dubiu, pe această amintire. E amintirea unui moment din creşa de la St. Ives, un moment la întâlnirea dintre somn şi trezie. Este amintirea sunetului valurilor... care se sparg, unul după celălalt, unul după celălalt, într-o orbire de lumină. E sunetul pe care îl face orbul când îşi rostogoleşte ghinda pe podea, în timp ce vântul îl scoate pe orb afară. Este a sta întins şi a auzi... a simţi, este aproape imposibil ca eu să fiu aici...

— Virginia Woolf,

„A Sketch of the Past“

A locui acest trup şi nu altul, a fi zămislit de aceşti părinţi şi nu alţii, în locul acesta precis, cu exact aceste aşa-zise circumstanţe exterioare. Că toate întâmplările formează un întreg şi sunt amestecate împreună, asta înseamnă Soartă (Moirai).

— Plotinus, II.3.15

Moira? Forma finală a destinului nostru, linia care îl delimitează. Misiunea primită de la zei şi bucata din gloria lor pe care ne-o cedează; limitele pe care nu trebuie să le depăşim; sfârşitul prescris. Moira este toate acestea.

— Mary Renault,

The King Must Die

După ce toate sufletele şi-au ales destinele, s-au prezentat în faţa lui Lachesis. Şi ea a numit pentru fiecare suflet un gardian al vieţii şi un ajutor în împlinirea chemării personale, un daimon pe care tot ea l-a ales, iar această divinitate a dus sufletul mai întâi la Clotho, pentru ca mâna sa să imprime o mişcare fuiorului care aprobă misiunea şi decizia sufletului, iar după contactul cu ea, daimonul a dus din nou sufletul la Atropos, a cărei atingere face destinul ireversibil, iar la final, fără o privire în urmă, sufletul a trecut pe sub tronul Necesităţii.

— Platon,

Republica X, 620e.

La o analiză finală, noi însemnăm ceva doar în măsura în care întruchipăm ceva esenţial, altfel viaţa noastră a fost doar o pierdere.

— C.G. Jung

Desigur, putem argumenta că suntem mai mult decât... genele noastre şi influenţele din mediu. Putem insista că... Mai există ceva. Dar când încercăm să vedem cum arată acest altceva, când încercăm să-l articulăm cu precizie, descoperim că e o sarcină imposibilă, pentru că orice forţă care nu se încadrează nici în genetică, nici în mediu, este o forţă plasată în afara realităţii fizice accesibile simţurilor noastre. E dincolo de discursul ştiinţific... Asta nu înseamnă că nu există.

— Robert Wright,

The Moral Animal

Sensul este invizibil, dar invizibilul nu este opusul vizibilului: vizibilul însuşi are o delimitare interioară invizibilă şi invizibilul este contrapartea ascunsă a vizibilului.

— M. Merleau-Ponty,

Working Notes

Nu găsesc nici în mediu, nici în ereditate instrumentul exact cu care am fost cioplit, autorul anonim care a imprimat vieţii mele o anumită undă complicată al cărei design unic devine vizibil doar atunci când pe hârtia ieftină a vieţii cade lumina artei.

— Vladimir Nabokov,

Speak, Memory

Psihologii nu au reuşit să identifice prea multe principii profunde care să indice o legătură între acţiunile mamelor, taţilor şi rudelor şi caracteristicile psihologice ale copilului.

— Jerome Kagan,

The Nature of The Child

Aşa-zisa experienţă traumatică nu este un accident, ci oportunitatea pe care copilul a aşteptat-o cu răbdare — de nu s-ar fi produs, ar fi găsit o alta, la fel de trivială — pentru a găsi necesitatea şi direcţia propriei vieţi, pentru ca viaţa lui să devină o chestiune cu adevărat importantă.

— W.H. Auden

Propria taină ți-o înveți numai cu prețul propriei inocențe.

— Robertson Davies,

Fifth Business

Omul îşi află misterul doar după ce plăteşte preţul propriei inocenţe.

— Eleanor Roosevelt,

You Learn by Living

Imaginaţia nu are nici început, nici sfârşit, dar se distrează copios cu propriile-i sezoane, pe care le inversează după bunul-plac.

— William Carlos Williams,

Kora in Hell

Karl Marx este, mi se pare, cel care a propus ca evoluţia să fie studiată invers, căutând indicii în trecut, dar cu un ochi fixat cu atenţie pe speciile evoluate.

— Jerome Bruner,

In Search of Mind

Eu nu evoluez; eu sunt.

— Pablo Picasso

Dar, înaintea raţiunii, există o mişcare din interior care îşi doreşte cele proprii.

— Enneada a III-a, în Plotin,

Enneade III-V, IRI, Bucureşti, 2005

În dezvoltarea oricărui artist, germenii lucrărilor ulterioare pot fi identificaţi în lucrările timpurii. Nucleul pe care intelectul artistului îşi construieşte opera este propria persoană... şi asta nu se schimbă prea mult de la naştere până la moarte.

Singura influenţă autentică pentru mine am fost eu însumi.

— Edward Hopper

Adolescenţii simt o măreţie secretă şi unică în ei, care se cere exprimată. Când încearcă să vorbească despre asta, toţi gesticulează în direcţia inimii, detaliu destul de concludent.

— Joseph Chilton Pearce,

Evolutions End

Aş vrea ca tu să ştii tot ce gândesc eu despre Spirit şi despre Inimă.

— John Keats,

Letters

Asta este ceea ce numesc ei vocaţie, lucrul pe care îl faci cu bucurie şi de parcă ai avea un foc în inimă, un diavol în trup?

— Josephine Baker

O metodă ce caută să înghesuie marile realizări în categoria realizărilor mărunte este, evident, eronată de la bun început... pare a fi o lecţie a istoriei că banalul poate fi înţeles, să spunem, ca o reducţie a excepţionalului, dar excepţionalul nu poate fi niciodată înţeles ca o amplificare a banalului. Atât din punct de vedere logic, cât şi cauzal, excepţionalul e de o importanţă crucială deoarece introduce în gândirea noastră... o categorie mai cuprinzătoare.

— Edgar Wind,

„An Observation on Method“

Capitolul 1

Într-o coajă de nucă: Teoria ghindei şi răscumpărarea psihologiei

Viaţa umană este mult mai mult decât ne permit teoriile noastre să cunoaştem despre ea. Mai devreme sau mai târziu ceva pare să ne cheme pe o anumită cale. Poate că acest „ceva“ s-a manifestat sub forma unui moment singular, cândva, în copilărie, o clipă în care a apărut de nicăieri o urgenţă teribilă şi fascinantă, o răsturnare ciudată a ordinii fireşti ce a creat loc pentru o profeţie: asta este ceea ce trebuie să fac, asta trebuie să devin. Acesta sunt eu.

În cartea de faţă ne ocupăm tocmai de această chemare.

Chemarea poate fi evidentă şi dramatică, dar poate acţiona şi subtil ca un curent de apă ce ne ghidează spre un anumit punct de pe ţărm în vreme ce plutim în derivă. Privind înapoi, mâna destinului devine indubitabilă.

Această carte discută despre astfel de intervenţii ale destinului.

Intervenţiile destinului, profeţiile şi amintirile despre ele ne determină biografia cel puţin la fel de mult ca amintirile nenorocirilor din vieţile noastre, atât numai că aceste momente enigmatice tind să fie trecute cu vederea. Teoriile noastre sunt concentrate pe înţelegerea traumelor şi a posibilităţilor de depăşire a acestora. În ciuda rănilor timpurii şi obstacolelor şi chiar şi în ciuda norocului chior care ne loveşte uneori, păstrăm pe întreg parcursul vieţii imaginea unuia şi aceluiaşi caracter definit prin câteva trăsături categorice şi neschimbătoare.

Cartea aceasta este despre puterea caracterului.

Teoriile psihologice ale personalităţii şi dezvoltării acesteia sunt într-o asemenea măsură controlate de viziunea „traumatică“ a dezvoltării timpurii, încât aceasta a reuşit să intoxice chiar şi limbajul în care ne istorisim biografia. Vieţile noastre sunt modelate mai puţin de experienţa copilăriei propriu-zisă, cât de maniera în care am fost învăţaţi să ne-o imaginăm. Suntem mai puţin traumatizaţi, aşa cum vom explica în paginile acestei cărţi, de întâmplările copilăriei, cât de maniera traumatizantă în care ne amintim copilăria, un timp al calamităţilor externe ce s-au abătut fatidic asupra noastră modelându-ne personalitatea în forme nedorite.

Cartea mea încearcă să repare puţin din această eroare şi să ridice la lumină şi alte aspecte ale realităţii şi naturii umane. Voi încerca să vă împrospătez memoria nenumăratelor întorsături ale curentului ce v-a purtat prin mlaştinile lipsei de sens, reiterând iar şi iar sentimentul destinului individual. Pentru că asta lipseşte azi în vieţile multor oameni şi asta trebuie noi să recuperăm: sentimentul unei chemări intime, personale şi un sens al vieţii.

Nu motivul vieţii, sensul vieţii în general sau o explicaţie filosofică a credinţei religioase — cartea asta nu pretinde că poate oferi astfel de răspunsuri. Dar pretinde, în schimb, că există un motiv pentru care orice persoană se află aici, acum, şi că există misiuni ce trebuiesc îndeplinite dincolo de rutina zilnică şi care conferă semnificaţie rutinei zilnice, sentimentul că întreg universul vrea cumva ca persoana mea să existe şi că sunt rodul unei imagini apriorice pe care doar o completez cu amănuntele biografiei mele.

Imaginea apriorică despre care vorbim face parte dintre subiectele discutate în cartea de faţă, ea fiind de fapt miezul oricărei biografii — şi vom întâlni multe biografii pe parcursul cărţii. Chestiunea biografică a devenit aproape o obsesie pentru individualismul Vestului, după cum ne arată imixtiunea sa în terapiile sinelui. Toţi cei implicaţi în procese terapeutice sau afectaţi de gândirea terapeutică, chiar şi diluată de lacrimile stoarse de discuţiile televizate, se află în căutarea unei biografii adecvate: prin ce metodă pot să aranjez într-o imagine coerentă piesele vieţii mele? Unde găsesc scenariul de bază al vieţii mele?

Pentru a dezveli imaginea apriorică trebuie să îndepărtăm structurile psihologice dobândite, pe care le folosim adesea până la uzură.