Nota autorului

În momentul de față, în Marea Britanie există nouă infractori condamnați care au primit din partea justiției dreptul la anonimat pentru tot restul vieții și cărora li s-au oferit nume și vieți noi după ce au fost eliberați din închisoare. Crimele pe care le-au comis erau atât de cunoscute, atât de larg mediatizate, încât amenințarea unor atacuri din partea justițiarilor în comunitate a fost considerată reală. Din acest motiv, tribunalele au luat măsura neobișnuită de a le acorda dreptul la anonimat pentru tot restul vieții, protejându-i astfel de vătămări și oferindu-le o a doua șansă, sub controlul Serviciului de Probațiune.

Mulți au salutat decizia, arătând că majoritatea acestor infractori erau doar niște copii când au comis infrac­țiunile. Însă alții au considerat că este ceva nechibzuit, alarmați că acești infractori condamnați circulau acum liberi prin comunitate, invizibili și nedepistați. În mod normal, dacă se mută în cartier o persoană care a agresat sexual minori, ai dreptul să fii informat, conform Legii Sarah. Dar nu și în cazul acestor nouă agresori sexuali. Ceea ce unora li se pare bizar, ținând cont de cât de cumplite au fost infracțiunile lor și de faptul că cel puțin unul dintre ei a continuat să comită agresiuni grave, cu motivație sexuală, și după ce a fost eliberat.

De-a lungul anilor, au fost făcute mai multe încercări de a-i „demasca“, presa tabloidă britanică în special făcând eforturi pline de zel să-i localizeze. Niciunul dintre ele n-a avut succes, cei nouă infractori rămânând ascunși și protejați până în ziua de azi. În Ochi pentru ochi, o abordare ficțională a subiectului, investighez ce s-ar întâmpla dacă ar reuși cineva să dezvăluie noile identități și domicilii ale acestor infractori cunoscuți — nu în presă, mijloace de informare sau pe internet, ci direct familiilor îndurerate. Rezultatul ar fi „justiția firească“, iar acești răufăcători ar ajunge să simtă întreaga povară a crimelor lor îngrozitoare? Sau ar fi o invitație pentru justițiari, sete de sânge și domnia gloatei?

Ce ai simți tu dacă ai ajunge în cele din urmă față în față cu ucigașul copilului tău?

Matthew Arlidge, iulie 2023

Pentru mama mea,

care m-a făcut ceea ce sunt

Ziua întâi

Capitolul 1

I-a simțit înainte să-i vadă. Ce să-i fi trădat — o umbră tremurătoare, sunetul respirației superficiale, un pas stângaci? Ori simțurile lui ascuțite care l-au alertat despre prezența lor, instinctele de supraviețuire care-l ținuseră în viață atâta vreme? Oricum, un lucru era sigur. Îl găsiseră.

Înăbușindu-și groaza, Mark Willis a mers mai departe. Pe frunte i se adunaseră broboane de sudoare, inima îi bătea nebunește, dar n-a încetinit pasul, cercetând din priviri clădirile și aleile umbrite. Complexul Rumworth era un loc nefericit, bântuit de copii care renunțaseră la școală, narcomani și săraci în stadiu terminal, dar lui Mark îi plăcea aici, mai ales după miezul nopții, când putea să vină și să plece după cum avea chef. Se delecta cu aceste momente fugare de libertate, când toată nefericirea, durerea și violența trecutului păreau să se mistuie, când se simțea invizibil și în siguranță. Se simțise bine în seara asta, mergând liniștit și nevăzut spre apartamentul lui micuț, cu cinci halbe de bere la bord, care-l făceau nepăsător, ba chiar euforic. Însă totul se schimbase într-o clipă. Acum se simțea cât se poate de treaz, cu mintea limpede, trupul pregătit pentru fugă, conștient de pericolul mortal în care se afla.

Cum îl găsiseră? Ce-l trădase? Părea imposibil. Fusese foarte atent, foarte prudent — sălășluind în noua lui identitate, făcându-și o viață în orașul ăsta nou —, și totuși, cumva, știau. Următoarele câteva minute vor stabili dacă scăpa de pedeapsă sau avea o moarte brutală, singura lui speranță fiind elementul-surpriză, s-o rupă la fugă brusc, pe neașteptate, spre libertate. Dar în ce direcție s-o ia? Pe ce alee ar trebui să fugă? Dacă o nimerește, ar putea scăpa nevătămat, dar dacă nu…

Acolo! Nu își imaginează. De data asta a auzit clar un pas printre umbrele Casei Lancaster, cel mai dărăpănat dintre cele cinci blocuri-turn care mutilau colțul ăsta năpăstuit din Bolton. A aruncat o privire spre blocul de apartamente care se năruia, așteptându-se să vadă o siluetă masivă în penumbră, dar spre surprinderea lui, atacatorul a renunțat cu totul la prudență și a ieșit în lumina chioară a felinarelor.

Mark și-a ținut răsuflarea, împleticindu-se puțin, incapabil să înțeleagă ce vedea. Silueta era înaltă și puternică, îmbrăcată cu blugi murdari, geacă de piele neagră și bocanci cu vârful de oțel. Purta mănuși, iar în mână strângea o rangă; lumina gălbuie slabă se reflecta în cârligul încovoiat dezgustător. Era suficient ca să-i înghețe sângele în vine, dar chipul siluetei era cel care-l făcu să-și înăbușe un țipăt în gât. Doi ochi negri, rotunzi și strălucitori priveau printr-o mască de porc din latex, dându-i agresorului un aer neomenesc, animalic și nemilos.

Silueta venea spre el, din ce în ce mai repede. Panicat, Mark se întoarse și porni în grabă către York House și pasajul subteran care l-ar fi putut duce încă spre un loc sigur, dar abia dacă făcuse un pas când se opri. O altă siluetă mascată la fel îi ieși în față, blocându-i calea. Și aceasta era înarmată și însetată de violență, iar din bot îi ieșea un șuierat triumfător.

— Rahat…

Cuvântul s-a revărsat din gura lui Mark, pițigăiat și sufocat. S-a întors din nou, sperând s-o ia pe unde venise, spre Butcher’s Arms, dar acum atacatorii au scos ultimul as din mânecă, o a treia siluetă care a apărut la 20 de metri în fața lui, învârtind degajat o rangă în mână.

Tăcere. Mark a rămas încremenit în pasajul întunecos, cu agresorii înșirați în jurul lui. Intrase direct în capcana lor și acum avea să suporte consecințele. Violența era iminentă, setea lor de sânge era palpabilă, sentimentul lor de triumf, evident. Chiar acum, când stătea aici, tremurând de frică, ultimul venit a pufnit zgomotos, imitând grosolan un porc, iar sunetul dezgustător a răsunat din clădirile din jur. Fiecare celulă a lui Mark voia să-l facă să cadă în genunchi, să cerșească iertare, dar el știa că aici nu va exista milă. Ăsta era sfârșitul promis.

Cei trei bărbați au făcut un pas în față. Apoi încă unul. Înaintau în continuare, cu răngile ridicate, pregătiți să-și doboare dușmanul lipsit de apărare. Mark le simțea mirosul de transpirație, le auzea răsuflarea hârșâită, le simțea euforia. Știa că din clipă în clipă va veni prima lovitură, sfâșiind piele și rupând oase, trântindu-l pe jos. După aceea, atacul va fi nemilos, trupul lui va fi zdrobit până nu va mai putea fi recunoscut, într-un act de răzbunare susținut și hotărât. Chiar acum, bărbatul cu cap de porc din fața lui își încorda brațul și se pregătea de atac, decis să dea prima lovitură, cea crucială…

Mark se aruncă înainte, împingând palma în botul porcului. Atacatorul nu se așteptase să întâmpine rezistență și nu s-a apărat, iar Mark a fost încântat de sunetul nasului care se rupea, în timp ce atacatorul lui urla de durere. Elanul îl împinse în silueta solidă, pe care o dărâmă pe spate, rupând temporar linia agresorilor. Profită de ocazie și țâșni înainte, îndreptându-se către spațiul care se deschisese pe neașteptate. O pereche de mâini aspre încercă să-l prindă și-l apucă de haina pufoasă, dar Mark își eliberă brațele și fugi mai departe, lăsându-i pe atacatorii nedreptățiți cu canadiana lui în brațe. Grăbi pasul, lovind cu picioarele în beton și îndepărtându-se cât mai mult de atacatori. Simți cum îi urcă în gât un râs isteric. După ce se aflase la doar câteva clipe de moarte, acum era liber și nevătămat, convins că poate fugi mai repede decât trei bărbați de vârstă mijlocie, că poate scăpa în umbrele casei sinistre pe care o numea cămin. N-avea nevoie decât de jumătate de oră ca să găsească un loc sigur, să dea un telefon. Putea supraviețui acestui coșmar, să scape cu viață, să folosească așa cum se cuvine cea de-a doua șansă pe care o primise.

Auzi pași grei în spate, care-l smulseră din reverie. Atacatorii nu renunțaseră și veneau după el, bocănind pe ciment. A aruncat o privire peste umăr și a descoperit, spre groaza lui, că unul dintre bărbați e la mai puțin de trei metri de el, încordându-și toate tendoanele ca să-l ajungă din urmă. Panicat, Mark a mărit ritmul, simțind cum îi ard plămânii, cum îl dor picioarele de oboseală. Era încă în mare pericol, dar dacă reușea să iasă din complex, tot ar fi putut fi în siguranță.

A zărit în față aleea centrală care dădea în strada principală și a sprintat spre ea, gonind spre salvarea lui. Dar speranțele i-au fost din nou spulberate. O dubă albă bloca intrarea centrală în complex, cu farurile orbitoare care parcă îl arătau cu degetul, ca să-l vadă atacatorii. Chiar atunci, ușa șoferului s-a deschis și a apărut încă un bărbat mascat. Mark s-a oprit brusc, panicat, reușind să se dea deoparte la timp când o mână s-a repezit la brațul lui. Fără să-i pese încotro se îndreaptă, a luat-o iar la fugă, preocupat doar să rămână în fața urmăritorilor.

Se îndrepta spre marginea complexului, un labirint de alei înălțate, containere de gunoi și felinare care pâlpâiau. Pasajele erau întunecoase și periculoase și Mark s-a împiedicat de câteva ori, dar a ținut-o tot așa, fără să-și rupă ritmul. Cu siguranță că agresorii aveau să obosească la un moment dat, nu? O să renunțe la urmărire. Trecu de un colț și goni mai departe, observând abia în ultima clipă căruțul de cumpărături răsturnat.